Mi ricuerdu,
eru piccinnu, scia alle scole elementari
però prima ti trasìri una cosa
vulìa a fari:
cu li suerdi
‘ntra la manu (ca cuntati li tinìa)
m’infilavu ntra ‘na porta e na nunna
mi dicìa:
Tu cce vuei?
Nu quadernettu? O ti servi ‘na matita?
Niquirizia, la sumenta, o ‘na mendula
candita?
Ma cce tieni
‘ntra li rrecchi? Na bombetta o nu penninu?
Ghiacciomenta? O na pastiglia? non ci sienti
o sì cretinu?
T’a
spicciatu sini o noni? Mi vuè dici ce
ti servi?
Mi uardava din’all’uecchi, lli vinivanu
li nniervi.
Tretu a mei ‘nc’era na fila ti
vagnuni ca spingìa,
ca vuliunu trasiri, e nisciunu si ndi scìa.
Iu, pigghiatu lu curaggiu, alla fine ddumandavu:
“Na bustina ti sumenta”, e poi subbutu
paiavu
e di corsa mi nd’assìa, la bustina
‘ntra la manu
la cartella cu quidd’atra poi, nu picca
cchiù luntanu
mi ssittavu a quarche vanda, e strazzavu la
bustina,
mi mangiavu la sumenta ca sapìa ti naftalina,
toi o tre semi tutt’anziemi, cu lu sali
accompagnati,
na sputazza pi lu restu, tre minuti e già
spicciati.
Ci na fiata mi restava quarche seme ‘ntra
la manu
mi ‘ndi scia dentr’alla scola masticando
chianu chianu;
‘ntra la classe li spicciavu ‘nnascundutu
‘ntra lli banchi,
tott’an terra era nu lacu ti scaracchi
gialli e bianchi.
E la mestra ca girava ‘ntra li banchi
pi controllu
ci vitìa ‘dda purcaria mi pigghiava
pi lu collu,
mi cacciava ti la porta, e vinìa lu
direttori,
si ‘ncazzava e ‘ndi dicìa
ma ti tutti i culori.
Quandu poi turnavu a casa, menchia papa ncè
‘nfurrata
ti la mamma nu scaffoni, ‘na cinghiata
ti lu tata.
Moi, ca l’anni sò passati, sacciu
comu si chiamava
quedda nunna addoi na vota la sumenta si ccattava;
e Maria la Castagnara ca paura mi facìa
m’è rumasta ‘ntra lu cori
com’alla sumenta mia.